Medicul Valeriu Gheorghiță: „Mi-aş dori să depăşim 50% rată de vaccinare până la finalul anului”

Medicul Valeriu Gheorghiță: „Mi-aş dori să depăşim 50% rată de vaccinare până la finalul anului”
Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 15/11/2021, 22:17

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a declarat luni că este dificil de anticipat momentul în care România va ajunge la o rată de vaccinare de 70%.

În același timp, medicul spune că și-ar dori ca rata de vaccinare să ajungă măcar a 50% la finalul acestui an, informează Adevărul.

Totodată, acesta a afirmat că grupa de vârstă de peste 80 de ani este mai reticentă la vaccinare, iar tineriii, cultele religioase, asistenții comunitari și medicii de familie ar trebui să îi convingă pe aceștia să se vaccineze.

„Eu mi-aş dori să depăşim 50%, dar cel mai important este să avem o rată crescută de vaccinare în rândul populaţiei vulnerabile – persoanele de peste 65 de ani, pacienţii cu boli cronice sau cei din centre sociale şi din centrele de dializă. Focusul cel mai important este pe populaţia vulnerabilă. Pentru grupa de vârstă 50 până la 70 de ani, rata de vaccinare este de peste 50%. Nu stăm bine deloc la vaccinarea persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani, unde rata de vaccinare este de 25%, deci mult redusă. O persoană din 4 este vaccinată la această grupă de vârstă”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Coordonatorul CNCAV a mai spus că este puţin probabil ca rata de vaccinare atât de scăzută să se datoreze accesibilităţii la vaccin.

„Sunt multiple motive. Este puţin probabil să vorbim despre accesibilitate, pentru că noi ştim că asigurăm vaccinarea la domiciliu cu echipe mobile, sunt aproape 40.000 de persoane în România care au fost vaccinate la domiciliu de către echipe mobile. În centrele rezidenţiale, în centrele sociale rata de vaccinare este de peste 75%”, a menţionat medicul militar.

Valeriu Gheorghiţă a afirmat că persoanele în vârstă sunt mai reticente la vaccinare, iar tinerii, cultele religioase, asistenţii comunitari şi medicii de familie ar trebui să fie cei care ar trebui să îi convingă să se vaccineze.

„Cred că vorbim de fapt, la această grupă de vârstă (+80 de ani), de câteva lucruri care ţin de o ezitare mult mai mare, de o reticenţă mult mai crescută. Există această mentalitate, în România, că după o anumită vârstă nu trebuie să mai faci foarte multe pentru sănătatea proprie, ci cât mi-e dat să trăiesc, trăiesc şi dacă mă îmbolnăvesc, oi vedea eu ce fac.

Există această o atitudine fatalistă şi din acest motiv apelul meu a fost tot timpul către tineri, către aparţinători, să încerce să transmită mesajele noastre către cei din familie.

De asemenea, aici un rol important îl au cultele religioase pentru că marea parte a acestor persoane sunt cei practicanţi, cei care, în general, merg la biserică şi sunt mai apropiaţi de zona spirituală. Aici ar fi un rol foarte important al cultelor religioase, al asistenţilor comunitari al medicilor de familie. Capacitate de vaccinare avem, doze de vaccin avem”, mai spune acesta.

2.136 de cazuri noi de COVID în ultimele 24 de ore

Autoritățile anunță că, în ultimele 24 de ore, puțin peste 2.000 de persoane s-au infectat cu COVID-19, potrivit cazurilor înregistrate, iar numărul raportat al deceselor a fost mai mic de 200.

Conform datelor existente la nivelul Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) la data de 15 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 2.136 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

De asemenea, potrivit oficialilor, au fost raportate 195 decese dintre care 16  anterioare acestui interval.

Cifrele sunt mai mici decât cele raportate duminică de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), potrivit căruia România înregistrase în ultimele 24 de ore 3.021 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...